FLORII FĂRĂ FLORI
De data asta am ales să mă duc la biserică, de Florii, într-un loc îndepărtat, uitat de lume. De ceva vreme am început o lucrare acolo, şi sper că va şi prinde viaţă. M-am simţit foarte bine: o biserică veche, micuţă, o mână de oameni. Ritual limpede, răspicat, de sfinţire a mâţişoarelor, şi de pomenire a celor plecaţi în veşnicie.
Cât despre florile de florii, se pare că de data asta calendarul ne-a făcut figura (cu Paştele atât de devreme). Se pare că natura încă nu s-a dezmeticit după ofensiva albă, a cărei respiraţie parcă o mai simţim în ceafă.
Am făcut azi aproape 150 de kilometri, şi tot ce am văzut au fost acuarele monocrome, îmbibate în frig; toate sub imperiul unei ploi mărunte, dar parcă fără de sfârşit.
De-abia am găsit aceşti câţiva muguri, care dacă s-ar fi uitat în jurul lor, poate ar mai fi aşteptat şi ei până să deschidă ochii...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu