black box

Am rămas fără cuvinte. Crepuscul; cu puţină vreme înainte ca întunericul să se aşeze adânc peste vale. Nori din ce în ce mai grei; albastrul lor şi al cerului se cufundă într-o negociere fără şanse în faţa nuanţelor de gri. Pământul n-are încotro, şi se supune poruncilor venite de Sus.

În dreapta mea, un ţipăt violet înflăcărează culmile dealurilor. Mă uit spre apus, soarele nici nu se vede. Tot cerul e cuminte, resemnat, fără urme de zbatere; absolut niciuna. Totul e albastru, tot mai închis, şi cerul, şi pământul. Incredibil, cum a ştiut lumina să se fofileze şi să-şi ia rămas bun numai de la dealuri.

Când vedeam aşa imagini din zone alpine înalte, ziceam că sunt poze "lucrate". Uite că se poate, chiar şi în Ţara Lăpuşului...