TU (ÎN) CE CREZI?
Când eşti copil, şcoala, fizica, chimia, logica, ştiinţa, dau senzaţia că totul poate fi explicat. Religia, credinţa par ceva pentru naivi, ignoranţi care se îmbată cu apă rece. Atunci gândeşti că ar trebui să înţelegi ca să poţi crede. Pe vremea când eram la liceu am început (foarte încet) să simt că credinţa începe să vină dinăuntrul meu, să vină din convingere, să nu o simt ca o persuasiune.
Acum, de multă vreme gândesc că trebuie să Crezi, ca să poţi Înţelege. Desigur, m-aş mira ca Dumnezeu să fie un bătrânel simpatic ce stă pe un jilţ, şi priveşte spre Pământ scărpinându-şi barba sa bogată.

Acum m-am gândit să încep cu o întrebare care i-am pus-o unchiului Mihai despre ceva absolut fundamental. Fiecare zice că credinţa lui e cea adevărată; la fel spunem şi noi, creştinii. Dar ce se-ntâmplă cu cei din Africa, Orientul mai mult sau mai puţin îndepărtat, sau alte culturi care pur şi simplu nu s-au întâlnit cu creştinismul? Sunt ei "vinovaţi" pentru asta, nu se vor putea mântui? Răspunsul a fost cam aşa: "oricine se poate mântui, chiar şi un ateu,...dar nu poate deveni Împărat..."
1 comentarii:
imi place fotografia asta...vine sa intregeasca cele spuse sau cele spuse vin sa intregeasca fotografia...nu conteaza...nuanta de sepia e perfecta aci'in armonie cu vechimea crucii din lemn,usor inclinata in batranetea ei,dar statornica in credinta...loc de inchinaciune la rascruce de drumuri de tara,drumuri batatorite de rotile carelor si de picioarele truditorilor...buna treaba...spor!
Trimiteți un comentariu