black box

... da, a trecut un an de la spitalizarea mea, care a devenit un punct de cotitură în viaţa mea...

... da, a trecut un an de când sufletul meu nu a ascultat de nimeni şi de nimic,... nici măcar mintea nu mi-a întrebat-o... şi a pornit acest blog...

... da, a trecut un an de când respir şi prin aceste pagini... şi nopţile sunt mai albe, iar culorile zilelor sunt mult, mult mai vii...

... un anişor...

am crezut că cuvintele ar putea spune...

am crezut că răsăritul, şi-apusul, şi norii, şi culorile cerului, şi-ale frunzei, ar putea spune...

am sperat că armoniile muzicii ar putea îmbrăca gândurile...

dar nu sunt de-ajuns...

atunci le-am împreunat pe toate, aici, în aceşti biţi şi-n aceşti pixeli: cuvinte, culoare, muzică,...

şi tot nu e de-ajuns

să exprim pe deplin fiorul, lacrima, hohotul de râs,... sau bucuria...

poate numai ochii, ei ar putea, ar şti să spună mai mult...

crede-mă...

iartă-mă...

îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest 2010...

Piaţa Mare din Cracovia, hala centrală; vorba pliantelor, mall-ul de acum câteva sute de ani. Standuri de unde să-ţi cumperi suveniruri, de unde am luat şi eu micile bucurii pentru mine şi pentru cei dragi.

Când să ies din clădire, la capătul standurilor, retrasă în umbră, văd o bătrână ghicitoare ce îi citeşte în cărţi unei tinere. Mi-am zis aproape instantaneu "ce fain, hai să fac o poză, să completez aroma medievală a acestui oraş superb, cu un crâmpei de ocultism". Fac încet câţiva paşi înapoi, mă întorc cu faţa spre ele (erau cam la 4 - 5 metri de mine), încadrez, se aprinde lampa de focalizare pe lumină slabă, apăs declanşatorul.

Se declanşează blitz-ul. În acelaşi timp aud cum bătrâna bombăne cu năduf ceva către mine, iar aparatul meu paralizează. Se stinge afişajul, şi aparatul devine "mort". Nu-mi apare acea redare a ultimului cadru fotografiat, iar afişajul nu mai arată nimic, absolut nimic... Am butonat ceva, dar degeaba... nici o reacţie... am îngheţat. Într-un târziu, "opresc" aparatul şi apoi comut din nou pe "on"... şi porneşte...!

Un exerciţiu de punere în evidenţă a luminii florilor, într-o clădire gârbovită, în cartierul evreiesc din Cracovia.

Impresionant... n-am idee de cât timp ai avea nevoie... Cracovia este impresionantă, mare, frumoasă, bogată. Ei sunt Europeni de multă, multă vreme. Cred că, înafară de Bucureşti, ai putea aduna tot ce e de valoare, din toată România, şi nu ştiu dacă ar ajunge la nivelul Cracoviei. Şi, aici se respiră civilizaţie. Nu e totul nou, sunt şi lucruri uitate sau neglijate... dar e cu totul altceva...

Fost coleg de liceu din anii '70; fost coleg vecin de cameră din căminul studenţesc, din anii '80; colegi de birou din fostul institut de proiectări; colegi din firma privată unde am fost angajat acum 15 ani... unii cu copii lor... E plăcut, e bine să fii între camarazi de-o viaţă...

Unii colegi şi-au făcut temele foarte conştiincioşi, şi au recapitulat cu sârg obiective, trasee din Cracovia.


Pe drum am remarcat la Tokaj (Ungaria), o superbă clădire "tehnologică" pentru culegerea şi prepararea strugurilor spre a deveni cel mai celebru vin din ţara vecină.

Încă o dovadă că orice lucru poate fi gândit frumos şi executat bine.


Culmea e că norii au venit şi ei în excursie, şi m-au însoţit pe tot drumul până în Polonia.


Mâine urmează ziua cea mare. Să vedem ce recoltă vom avea...